Rapidul se pregătește în această iarnă să mai aducă un portughez la echipă, pe Bruno Manuel Rodrigues Silva, de la Rio Ave, dar discuțiile se poartă în acest moment la nivelul conducerii celor două cluburi. Cel puțin așa susține pentru ProSport mijlocașul, căruia i se mai spune și Bruno „China”, dar acesta recunoaște că s-a informat deja despre campionatul României și ar accepta transferul în Giulești.
„China” a dezvăluit și cele două motive care l-ar determina să vină în România: banii și grupul vorbitorilor de portugheză. „Am citit în presă despre aceste negocieri, dar eu nu știu foarte multe. Aș veni la Rapid, dacă Rio Ave decide să se despartă de mine, dar trebuie să-mi convină oferta românilor. Am fost coleg și prieten cu mai mulți jucători care acum evoluează în prima ligă din România, printre care Wesley Lopes, Rui Duarte și Cesinha”, a afirmat mijlocașul. Acesta spune că, dacă ar ajunge la Rapid, ar fi cu un pas înaintea rapidiștilor, pentru că Liga Sagres este foarte puțin timp întreruptă. „Până acum eu am jucat toate meciurile oficiale la echipa mea, sunt în formă fizică foarte bună, dar aștept să se vorbească și cu mine”, a concluzionat acesta.
Dorit și de Villas Boas la Porto
Nu doar Rapidul s-a interesat însă de Bruno „China” în această perioadă. Jucătorul a fost la un pas să fie deturnat de antrenorul lui FC Porto, Andre Villas Boas, care l-a monitorizat timp de șase luni. Deși Rio Ave ocupă locul 13 din 16 echipe în campionatul Portugaliei, mijlocașul este un jucător apreciat și pentru perioada petrecută la Mallorca, de unde a plecat în vară în momentul în care echipa a pierdut cupele europene din cauza problemelor financiare, deși se calificase în Europa League.
Bruno Manuel Rodrigues Silva „China”
Locul nașterii: Matosinhos, Portugalia Post: mijlocaș central Format la: Leixões, Portugalia Echipe la care a jucat: Leixões (Liga Sagres, până în 2009) Mallorca (Primera Division, 2009-2010) Rio Ave (Liga Sagres, 2010-prezent)
„Șumudică să fie mai sobru”
Președintele Rapidului, Dinu Gheorghe, s-a arătat deranjat de afirmațiile tehnicianului Marius Șumudică și i-a sugerat acestuia să adopte o altă atitudine. Tehnicianul giuleștenilor a avut un conflict cu un jurnalist și i-a urat acestuia să aibă parte de un porc cu trichineloză. „Șumi” a continuat cu „aroganțele”, declarându-se fanul lui Napoli înainte de confruntarea italienilor cu Steaua în Europa League. „Mi-aș dori ca Șumudică să fie mai sobru. El este la început de drum, ar trebui să-i lase pe alții să glumească. Trebuie să luăm lucrurile încet, are timp să și glumească”, a declarat „Vamă”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER